Comunicat de Presa

COMUNICAT DE PRESĂ

Asociatia Clubul Sportiv Supernova Neamt

 

Oferim persoanelor cu dizabilitati ajutorul nostru prin serviciile inovative

din cadrul proiectului ”Abilitățile contează și economic”

 

 

Asociatia Clubul Sportiv Supernova Neamt organizează în perioada 04-07 august 2015 o prezentare a rezultatelor atinse pana acum de Structura de Economie Socială (SES NT) înființată în proiectul Abilitățile Contează și Economic. La eveniment sunt invitate persoane cu dizabilități de pe raza întregului județ.

 

Prin structura de economie sociala am reușit, până acum, sa ne atingem obiectivul de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu dizabilități prin facilitarea accesului la echipamente de mobilitate adaptate, instruire cu privire la utilizarea acestora și îmbunătățirea stării de sănătate, precum și punerea la dispoziție de mijoace de transport adecvate, care să le permită deplina integrare socială și profesională.

 

Evenimentul va avea loc la Pensiunea ARISTOCRATIS, din Targu Neamt  și va fi organizat sub forma unor conferințe. În cadrul acestora, vor fi prezentate pentru beneficiari serviciile oferite de Structura de Economie Socială, respectiv transport adaptat pentru persoanele cu dizabilități (urban și interurban), servicii de scaune rulante (adaptare, întreținere /reparații scaune rulante și instruirea utilizatorilor) și intermedierea de produse și servicii prin unitatea protejată autorizată în baza Legii 448/2006. Prezentarea serviciilor se va face atât sub aspect informativ, cât și practic, prin demonstrații de utilizare a unui automobil special adaptat pentru a asigura transportul persoanelor cu dizabilități, în condiții de maximă siguranță. De asemenea, vor avea loc demonstrații de utilizarea a unui elevator electric, dispozitiv care facilitează accesul pe trepte și vine astfel în întâmpinarea nevoii indivizilor de a avea acces la spațiile publice.

 

Structura de Economie Socială (SES) a angajat un număr de 5 persoane, dintre care 3 din grupuri vulnerabile. Profitul obținut din livrarea serviciilor Structurii de Economie Socială este reinvestit în activități organizate de Asociatia Clubul Sportiv Supernova Neamt, dedicate incluziunii persoanelor defavorizate.

 

Structura de Economie Socială a fost înființată în cadrul proiectului Abilitățile Contează și Economic, derulat de Fundația Motivation România și cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni!  În cadrul proiectului au fost înființate 8 structuri de economie socială (SES), ce furnizează servicii pentru persoanele cu dizabilități în județele: Brașov, Buzău, Cluj, Ilfov, Neamț, Prahova, Sibiu, Timișoara.      

Proiectul este implementat în parteneriat cu Shaw Trust din Marea Britanie, Asociația Club Sportiv Roțile Schimbării, Fundația pentru Copii Sfântul Sava,  Asociația Clubul Sportiv Supernova Neamț,  Asociația Județeană Ilfov Motivation a Sportului pentru Persoane cu Handicap, Asociația Club Sportiv Roțile Astrale si trei organizatii infiintate in proiect: Asociația Club Sportiv Fii Independent, Asociația Club Sportiv Leii Timisoarei, Asociația Club Sportiv Rotile Abilitatii.

 

Pentru informații suplimentare, persoană de contact: Adelina Muraru, Specialist comunicare Structura de Economie Sociala, tel. 0724.082.628 sau Codrin Nita, manager Structură Economie Socială, tel. 0724.081.819, c.nita@sesnt.ro.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României